Industria IT, lovită de războiul din Ucraina: sancțiunile asupra Rusiei, în tehnologie

de: Iulia Kelt
28 02. 2022

Războiul Rece Digital este o realitate care se întâmplă de prea mulți ani, cu toate că acest aspect poate că nu a fost conștientizat suficient și, în mod evident, nu la timp. Începând cu implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, terminând cu cel mai recent exemplu când oamenii lui Vladimir Putin au făcut demersurile necesare pentru a „dinamita” site-urile oficiale din Ucraina, aceia au fost doar primi pași spre un război efectiv. Se poate spune că ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni a reprezentat o declarație de război în toată regula.

Iar dacă în primul caz, cel în care Rusia a favorizat, neoficial, alegerea lui Donald Trump în fruntea SUA, nimeni nu a intervenit, singurele sancțiuni aplicate asupra Rusiei fiind unele mai degrabă de „dojană”, războiul intentat împotriva Ucrainei n-a mai putut fi trecut cu vederea. Așadar, oficialii din întreaga lume au decis, rând pe rând, să facă ceva pentru a-i arăta lui Vladimir Putin că războiul nu este, sub nicio formă, o soluție.

Sub pretextul „operațiunilor de menținere a păcii”, Rusia a inițiat o invazie la scară largă a Ucrainei. Din câte se bănuiește, până în acest moment, Rusia a fost responsabilă pentru recentele atacuri cibernetice asupra băncilor ucrainene, înainte ca războiul efectiv să înceapă.

Ca răspuns, Statele Unite, națiunile parte din NATO și țările aliate au impus numeroase sancțiuni economice Rusiei, inclusiv blocarea celor două bănci de stat și înghețarea activelor acestora sub jurisdicțiile SUA, precum și înghețarea averilor celor mai bogați cetățeni ai țării.

La rândul ei, Germania și-a pus pe pauză toate planurile privind gazoductul Nord Stream 2, din Rusia. Sunt așteptate noi sancțiuni, pe măsură ce Rusia își continuă atacul asupra Ucrainei.

Impactul economic al acestui conflict va fi, fără îndoială, semnificativ, și va viza inclusiv oprirea exporturilor rusești de petrol și gaze naturale către Europa de Vest și, probabil, refuzul tranzitului aerian civil și comercial către Asia, prin spațiul aerian rusesc. Deși Statele Unite, spre deosebire de Europa, nu sunt un consumator major al exporturilor rusești de energie, ar fi inoportun să se declare că Rusia nu are niciun impact asupra afacerilor americane.

Iar aceste consecințe se vor simți, deopotrivă, și în ceea ce privește domeniul IT.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina va afecta lumea IT: Kaspersky, sub semnul întrebării

Un conflict extins cu Rusia, urmat de sancțiunile aferente, va avea un impact major asupra industriei IT, din întreaga lume, așadar îngrijorarea companiilor din această nișă sunt de înțeles.

Multe companii cu cotă de piață semnificativă din corporațiilor americane, au diferite legături cu Rusia, așa cum era de așteptat. De exemplu, unele au fost fondate în Rusia, iar altele au sediul în altă parte, dar au avut o prezență stabilă în mediul din această țară, cât și în alte părți ale Europei de Est.

Spre exemplu, Kaspersky Lab este un jucător important și bine acorat în nișa antivirus/antimalware și deține efective substanțiale de cercetare și dezvoltare în Rusia, chiar dacă sediul său principal a fost mutat în Israel, în 2017.

De asemenea, se crede că Eugene Kaspersky, fondatorul companiei, are legături puternice cu guvernul controlat de Putin. Kaspersky a negat, în mod repetat, aceste acuzații. În ciuda acestui lucru, suspiciunile au continuat să existe.

În trecut, au apărut dovezi că software-ul Kaspersky ar fi fost implicat în compromiterea securității unui angajat al Agenției Naționale de Securitate SUA, în 2015. Kaspersky Lab a insistat că, dimpotrivă, dovezile găsite de acuzatori nu ar avea fundament real. De altfel, în afară de suspiciuni, nu au existat acuzări oficiale, în acest sens.

Alte companii care ar putea pierde major

Parallels, Inc. este o companie achiziționată de Corel, în 2018. Inițial, aceasta a avut sedii importante la Moscova și Novosibirsk. A fost fondată de Serguei Beloussov, care s-a născut în fosta Uniune Sovietică și a emigrat, ulterior, în Singapore. Toată suita de programe și servicii a fost vândută, în 2015, către Ingram Micro.

La fel ca Parallels, Acronis este, de asemenea, o altă companie fondată de Beloussov. După ce a pus bazele Parallels, în 1999, acesta s-a implicat, o perioadă, în ambele companii, devenind CEO al Acronis în luna mai a anului 2013. Firma este specializată pe crearea metodelor de securitate cibernetică pentru protecția dispozitivelor end-to-end, dar și în implementarea sistemelor și gestionarea stocării pentru Microsoft Windows și Linux. Acronis are sediul central în Singapore. Cu toate acestea, încă  deține legături profunde cu Europa de Est, pe lângă operațiunile din Israel, Singapore și SUA.

În această listă merită menționată, de asemenea, și compania Veeam Software, fondată de Ratmir Timashev, născut în Rusia. Aceasta se concentrează pe soluții de backup pentru întreprinderi (VMware și Microsoft cloud stack-uri publice și private). Timp de mulți ani, a avut sediul central la Sankt Petersburg.

Piața muncii, în domeniul IT, afectată

Dacă depășim ideea eventualelor pierderi ale companiilor IT care au legături, mai evidente sau mai „ascunse” cu Rusia, vom constata că mai există o ramură care va suferi modificări grave. Vorbim, în acest caz, despre piața muncii din domeniul IT.

Trebuie să recunoaștem că și înainte de conflictul armat dintre Rusia și Ucraina angajații din domeniul IT reprezentau o „marfă rară”, mai ales atunci când vorbim despre specialiști, adică cei ce dețin rangul de „seniori”. Ucraina dădea, la nivel global, un număr impresionant de specialiști, iar războiul a avut „darul” de a micșora și mai mult acest număr, mulți dintre ei migrând acum spre alte zări, lipsite de conflict.

Ceea ce, în mod evident, va impacta industria, în general. Fără angajați, e imposibil să evoluezi.